autumn;

Privesc afara; monoton.
Nimeni, nimic nu da un ton.
Doar ploaie, vant si oboseli,
si tu cu aia ma inseli.


Dureri de cap, somn mult si lung,
din minte nu pot sa te-alung;
in vise imi apari mereu,
Doamne, cu ce am gresit eu ?


Daca stiam ca-mi va fi greu,
te alungam din capul meu,
sperantele le omoram,
si de viata imi vedeam.


Dar tu, imi tot dadeai sperante,
si ma lasai mereu doar cu restante,
pareri de rau si amageli,
iar tu faceai doar cateva greseli.


Afara-i toamna...toamna si in suflet,
se mai aude doar un vuiet,
un vuiet de speranta moarta,
care prin lacrimi tot inoata.


Ploaia cade, lacrimi curg,
ma gandesc la un amurg;
langa tine, impreuna,
ne uitam doar noi la luna.


Frunzele se vestejesc,
visele imi amortesc,
ma trezesc la realitate,
si observ ca n-am dreptate;


ca prea mult eu am visat,
ca prea multe am sperat !
Nu te costa sa visezi,
dar realitatea n-o vezi.


De un lucru sunt convinsa,
inca nu am fost invinsa;
as putea sa ma mai lupt,
dar inima s-a cam rupt.


Nu mai meriti, nu acum,
cand vreau sa imi vad de drum;
poate o sa-ti fie dor vreodata,
de timpurile ce-au fost odata !

mP;